duminică, 31 august 2014

JFK

Nu aeroportul, că încă n-am ajuns acolo, că nu-mi dau americanii viză și mi-a expirat pașaportul.
JFK președintele, că tot am văzut un documentar de curând, nu vă spun unde, că am instalată aplicația de la RCS pe telefon deștept, iar dacă citește șefă-mea blogul, mâine sunt out fără preaviz.
Născut bogat, cu tatăl mare afacerist și o familie competitivă, în care frac-su era programat să devină președinte, avea boala Addison, doar analgezicele îl țineau în picioare și chiar era să crape când avea vreo 16 ani.
Devine erou în război când torpilorul pe care-l conducea a fost lovit de japonezi și reușește să salveze 10 din 12 membri al echipajului în stilul Robinson Crusoe, ajunși pe o insulă, trimite printr-un pescar din zonă o nucă de cocos scrijelită spre o bază americană, după ce în prealabil deja le făcuseră pomana.
Ajunge președinte la limită împotriva lui Nixon, după o dezbatere televizată, unde în spate erau consilierii lui, care tot puneau cadre cu oponentul său, căruia nu-i stătea bine machiajul, deci nu arăta ca un președinte și-i verificau orice reacție facială la comentariile lui JFK ca să-l comenteze în presă mai târziu. De bine.
S-a făcut de râs în Cuba, când a trimis niște refugiați cubanezi să-l dea jos pe comunistul Castro. Trei zile le-a durat aventura.
De ziua lui, în 1962 i-a cântat amanta lui, Marilyn Monroe, cântec special pentru el, iar cum povestea o gardă de corp de atunci săracii nu se puteau uita la public, ci doar la fundul ei. O petrecere periculoasă, la care nici soția lui JFK n-a participat, că știa. După, și staff-ul lui și staff-ul ei nu i-au mai lăsat să se vadă. În  două luni Marilyn a fost găsită moartă, supradoză de medicamente. Fără bilet, a fost accident.
Pe el l-au împușcat un piculeț mai târziu, nu prea se știe cine exact. Eu cred că până la urmă au fost rușii, că Putin avea 11 ani și deja știa să scrie și să citească. Chirilic.
Beware, mister president!



Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

2 comentarii:

  1. Eu cred că de la fund a inceput drama...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, cred că și în timpul atentatului gărzile de corp au rămas hipnotizate. ;))

      Ștergere