Poveștirea MPC 2014

Adică Maraton Piatra Craiului. Nu dau site oficial, că n-au ei nevoie de reclama mea.

Zărnești, Brașov, România. Pentru ingineri, latitudine 45.55, longitudine 25.3, vă descurcați voi cu nord-sud, est-vest, pentru fotografi, ceva cu RGB, pentru scriitori ceva cu cuvinte, pentru matematicieni 1+1=2, pentru contabili activ=pasiv, pentru sportivi există fotbalul, jucat, nu privit, programatorii să facă niște linii de cod dintre patru pereți, liber profesioniștii n-o iau la picior. 

Maraton montan, adică 41 de kilometri, pe care trebuie să-i parcurgi în regim de forță și viteză, cu diferență de nivel de 2250 de metri, adică GPS-ul nu e cu voi, mai degrabă geometria, dacă știți să calculați cosinus.

În linii mari, traseu montan , două puncte de finish intermediar, La Table, după 10 kilometri de la start trebuie să ajungi în 3:00 h, la Plaiul Foii, la 23 de kilometri trebuie să ajungi în 6:30 h.

Uite-așa sâmbătă la 9:30 cu ochii cârpiți de somn, ne prezentăm în centrul Zărnești-ului, la start să începem să ne fugărim pe munte în condițiile lipsei oricărui antrenament în ultimele două săptămâni și în condițiile în care toate pisicile negre din Zărnești mi-au tăiat calea, ori era aceeași pisică care mi-a tăiat calea de mai multe ori, încă nu mi-am dat seama.

Surprinzător, pe primii 3 kilometri am fost bine probabil și din cauză că deja aveam sânul plin de scuipat și făcusem și trei piruete.

Problemele aveau să înceapă pe prima urcare, când din cauză că am schimbat combustibilul de la gaz lampant de Galați la oxigen rarefiat de Brașov, mi-am scuipat plămânii de două ori. Mi-am revenit cu plămânii total după o urcare undeva pe la km 5, iar până la primul finish intermediar am tras tare de ajunsesem în două ore fără vreo zece minute. Mai bine cu vreo 40 de minute decât anul precedent când am terminat maratonul în zece ore. Eram strong și deja mă gândeam la poziția mea fotografică de la finish.

Începea urcarea spre creasta șaua funduri la 2000 de metri altitudine. Și am început să număr: 1...34! Depășiți. Am mai motivat o concurenta să se uite la fundul meu mișto, iar la 12:50 eram amândoi sus deja, în ciuda unei vipere cu cruce negre care a ținut morțiș să-mi taie calea.

Urma coborârea spre Plaiul Foii (700 m altitudine). Timp limită acolo, până la 16:00. Bere-chet.

Numai că, la maratonul ăsta a participat și Grigore, care s-a încălțat cu adidașii de fotbal, cu sute de meciuri jucate, nu privite, cu mii de km alergați și zeci de mii de bicicletă. Aveau deja vreo 4 ani și eu am insistat cu ei. Coborârea avea să fie crâncenă, talpa îmi devenise lisă, iar stâncile umede și acoperite cu un pământ negru alunecos, așa că ăia pe care i-am numărat la urcare, m-au numărat ei la coborâre. 

Umeri, next, li se spune așa pentru că e o succesiune de coborâri și urcări. Coborârile mai bine te dai tobogan, urcările mai bine iei liftul. Grele. Și, deloc surprinzător, m-a luat la dureri articulația genunchiului stâng. Tare. Și cum băiet deștept fiind păduri cutreieram, gelul meu de genunchi l-am uitat la pensiune. A trebuit să mă chinui într-un picior, mai aveam vreo 25 de kilometri! Am murit ca ''Puiul'', iar când mi-am dat seama că nu mai ajung în timpul limită, am dat pas de promenadă, poze și scăldat într-un izvor. 

Seara au fost premierea și poveștile de la pensiune, unde am aflat că tipa din creastă n-a terminat maratonul. Poate la anul.

Cum maratonul ăsta a devenit mai tradițional decât Crăciunul, i wish you Merry Christmas!

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.