vineri, 16 ianuarie 2015

Maddness



Săptâmâna trecută a fost grea.
Mai întâi pentru români, că telefonul meu deștept mi-a indicat -19 grade la câmpie cu simțământ de -24. Au mai venit și extratereștrii la Buzău, dar am aflat din surse sigure că nu au comunicat cu localnicii. Deci, nici extratereștrii ăștia nu-s perfecți, au greșit țara și din cauza asta nu știu limba.
Apoi au fost atentatele din Franța, unde s-a cam înregistrat o premieră. Au fost singurii teroriști care, dacă nu aplaudați fățiș, nu au fost huliți așa de tare, din motive de glume prea nesărate, zic religioșii. Au fost și singurii teroriști care nu s-au aruncat în aer și nici nu s-au lăsat prinși, ci pur și simplu uciși după o amețeală a jandarmeriei Franceze, à la Louis de Funes, că a ținut vreo 48 de ore.
A mai fost și masacrul din Nigeria, unde au fost uciși peste 2000 de oameni. Altă premieră, ăsta a trecut aproape neobservat, că lumea încă se tot întreba dacă a fost bine sau nu că au fost uciși 12 jurnaliști francezi (?!). Mai punem că a mai fost lună plină și Mercur retrograd, deja avem imaginea.

A mai fost una.
Săptămâna trecută Sia a lansat un nou videoclip. Motiv pentru creștini illuminati (?!) să se ia de Maddie Ziegler. Puștoaica dansatoare de 12 ani.
1. Videoclipul are conotații sexuale care duc cu gândul la pedofilie. Normal, când ți-e frică să nu fie pedofilie, e pedofilie. Eu când am văzut videoclipul, m-am gândit că ar putea fi frați, cel mult veri. De unde, un dans trebuie să aibă musai conotații sexuale între cei doi parteneri? În cazul acesta, recomand privitul la TV, la patinaj artistic, unde fac și 69 pe gheață, iar cele mai multe dintre cupluri nu fac sex în viața particulară.
2. Strigătele puștoaicei sunt demonice. Sigur, s-au și auzit pe fundalul melodiei, așa cum ascultam noi casete în adolescență să auzim vreun mesaj ascuns. Am găsit și pe google un clasament al celor mai demonice fețe și ale celor mai demonice dansuri, pe primul loc sunt ale puștoaicei.
3. Puștoaica este abuzată de părinți la emisiunea ''Dance Moms'' pentru bani. Așa cum sunt abuzați și alți copii care sunt trimiși la fotbal sau la tenis. Numai că aici e televizat, și mai e o diferență: îi place dansul și se vede asta. Mai abuzat poate fi un copil pe care-l obligi să învețe o poezie care nu-i place pentru serbarea de sfârșit de an.
Oricum, artista și-a cerut scuze, dacă a fost ceva nepotrivit, așa din bun simț.

Totuși, ca să vă dau motive de pedofilie și demonism, m-a curiozitat o puștoaică de 12 ani, dar nu e ceea ce credeți. Eu ce să fac dacă nu e minoră, pare de 24 și mi-a spus că are 12?!

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.


4 comentarii:

  1. :) Evident că Google Translate nu a funcționat în cazul extratereștrilor, deoarece își lăsaseră tabletele acasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă un defect. Cum să pleci de acasă fără tabletă în ziua de azi?

      Ștergere